miercuri, 5 octombrie 2011

Lacul si argila polimerica - 03

Ultimele pareri despre lacuri din seria de articole pe care v-am promis-o. Daca aveti si alte opinii, va asteptam cu comentarii sa ni le impartasiti.

Ruxandra Molin ( Andra Bijoux ):
Experienta mea cu lacurile se limiteaza la Darwi. Nu am folosit niciodata altceva pt ca nu am avut de ce. Am cumparat o sticla mare de Darwi acum un an cand am inceput sa lucrez cu fimo si sincer va spun ca inca mai am jumate din el. Eu sunt foarte multumita de el. Poate singurul dezavantaj este ca daca dau doua straturi mai groase trebuie sa astept o zi - doua ca sa se usuce bine. In rest sunt foarte multumita.

Carmen Popa (Carmen's handmade ):
Eu nu am apucat sa testez decat doua tipuri de lac: cel pe baza de apa de la Kober si faimosul lac Maimeri.
Lacul Maimeri mi-a placut foarte mult pentru luciul pe care il conferea pieselor. Din pacate rezistenta lui in timp cam lasa de dorit. Daca este folosit la obiecte decorative, este ok, in schimb la bijuterii dupa o perioada relativ scurta de purtare a acestora (mai ales piesele care intra in contact direct cu pielea) lacul incepe sa se cojeasca intr-un mod destul de urat iar piesa nu mai poate fi lacuita decat dupa ce a fost curatata complet de lacul vechi.
Comparativ cu Maimeri lacul de la Kober este mai putin lucios in schimb are o comportare mult mai buna in timp. Chiar daca se sterge de pe o piesa, ramane in urma un aspect relativ placut iar piesa poate fi re-lacuita fara nici o problema. 


Andreea Zelenak ( Andreea Z ):
Primul lac incercat a fost lacul de unghii, pentru ca am citit pe ceva forum cum ca ar functiona. Intradevar acopera bine polimerul si da un luciu frumos, dar din pacate , in timp actioneaza urat cu polimerul si devine lipicios. Clar, nu recomand la nimeni!
Dupa care am folosit mult timp lacul pentru fimo de la Eberhard Faber. Am fost foarte multumita de acel lac, mai ales ca nu prea aveam termen de comparatie. Este un lac bun ce acopera bine, are un luciu satisfacator, in fond si la urma urmei a fost inventat pentru polimer.

Apoi, pentru ca a fost un lac foarte laudat, am incercat si Scratchproof Protective Finish de la Maimeri, si am ramas la el. Nu a fost inventat pentru polimer dar se comporta ideal. Acopera foarte bine piesele, si are un luciu superb. Am terminat mai multe sticlute din acest lac. Dupa cate am inteles, cei de la Maimeri au schimbat formula si nu mai este asa de bun, eu inca nu am incercat noua formula sa pot sa-mi spun si eu parerea.

Recent, am achizitionat si un bidonas de Ecolac de la Kober, pentru alte proiecte ale mele, si fiind pe baza de apa, am incercat sa vad cum se comporta cu polimerul. Nu este asa de bun ca si Maimeri , in schimb consider ca este mult mai bun decat lacul de la Stadler, sa nu mai vorbim de costuri :)
Ideea este ca pentru polimer se pot folosi foarte multe lacuri, o singura cerinta este, sa fie pe baza de apa.

Ramona Croitoru ( RAMsMADE ) :
Eexperienta mea cu lacurile pentru finisarea pieselor din fimo nu este una foarte satisfacatoare. De fiecare data cand incerc un lac nou, cel. putin la prima utilizare, am impresia ca este bun, dar apoi descopar defecte.
Primul lac folosit este cel de la Darwi si a fost ok pana cand am incercat sa lacuiesc in mai multe straturi.. Atunci am descoperit ca nu mai ramane atat de transparent si chiar ca unele culori metalizate isi pierd stralucirea sub acest lac.
Al doilea lac, Maimeri, despre care am auzit atatea lucruri bune, astfel incat am zis sa-l incerc, desi pretul era mai mare decat cel pentru Darwi. Mi s-a parut foarte subtire, lichid, si mai ales era destul de dificil de fixat pe o piesa. Tot datorita consistentei cateodata apareau valuri. O perioada a fost ok, chiar si cu dezavantajele prezentate mai sus. Ce-mi placea mult la el era efectul foarte lucios pe care il dadea. Pacat ca mi s-a inchegat jumatate de borcanel, nu stiu de ce, l-am tinut la loc intunecat, nu a stat in soare, cald a fost, dar chiar sa se faca ca o guma? Unii zic ca am avut eu ghinion sau ca poate si-au schimbat formula.
Ultimul lac folosit, poate si cel mai dezamagitor avand in vedere si raportul pret/cantitate, este lacul special pentrut fimo de la Staedtler: o sticluta micuta micuta, cu un lac aproape ca apa. Este ok atat timp cat nu-l dai de 2 ori, adica in 2 straturi. Tot ce am lacuit cu el in 2 straturi s-a jupuit. Efectiv s-a luat ca o folie subtire lacul de pe piesa. A inceput intr-un colt si daca incerci usor cu mana se exfoliaza tot. Partea buna e ca ramane primul strat. Insa daca lacuiti doar intr-un singur strat e cat de cat ok. 
Cam atat cu experienta mea dezastruoasa as zice. Sincer, de multe ori piesele mele sunt intr-o lumina negativa si datorita lacului folosit. Ma uit la bijuterii realizate de fete din strainatate si toate lucesc asa frumos si ma tot intreb: oare cu ce or fi lacuite? Sper sa aflu candva care este lacul minune :)

Un comentariu:

  1. Am o intrebare: a ]ncercat cineva sa lacuiasca cu un lac tip spray si daca da, de care?

    RăspundețiȘtergere